Cele mai întâlnite 6 motive de pierdere a datelor de pe dispozitivele de stocare

9 Oct 2017
First Data Recovery
5

Adesea nu suntem instruiți și mulți dintre noi nu cunoaștem riscurile reale care pot duce la pierderea datelor, și modul în care putem evita acest lucru. Cele mai des întâlnite motive de pierdere a datelor sunt în mare parte legate de viața noastră de zi cu zi – de modul în care stocăm datele, depozităm și manevrăm dispozitivele (carduri de memorie, hard disk-uri, laptop-ul etc.).

Iată care sunt cele mai întâlnite cauze de pierdere a datelor și câteva sfaturi privind siguranța acestora.

1. Ștergerea accidentală a fișierelor

Primul și cel mai întâlnit motiv pentru care pierdem anumite fișiere, sunt tocmai ștergerile accidentale. Actualizarea fișierelor sau ștergerea lor sunt activități frecvente pe care le facem aproape zilnic, dar această “reorganizare” are ca risc pierderea unor date la care nu există copii de rezervă. Mulți dintre utilizatorii uzuali recunosc că este “la ordinea zilei” să șteargă din greșeală diverse fișiere, astfel încât nici nu mai percep acest lucru ca fiind un risc.

Deseori pierdem date tocmai din motivul că nu există un sistem adecvat fluxului de lucru și nici strategii de rezervă. Cel mai eficient, pentru a salva toată munca depusă, este să facem backup-uri în mod regulat care, cu siguranță se vor dovedi utile într-un moment critic.

2. Viruși informatici

Există numeroși viruși care atacă zilnic calculatoarele. A avea acces și a fi conectat la rețeaua mondială online are multe avantaje, dar cum orice lucru are două tăișuri, calculatoarele se expun la multe riscuri mai mult sau mai puțin grave. “Stricăciunile” pot diferi mult de la virus la virus, însă majoritatea dintre aceștia afectează sistemul de operare, utilizează conexiunea la internet iar uneori ținta sunt chiar datele personale stocate în dispozitiv (viruși Ransomware). Alteori, pierderea datelor poate fi doar un efect secundar al unor daune mai mari cauzate de aceștia asupra sistemului de operare.

Cele mai periculoase sunt atacurile care vizează furtul și/sau deteriorarea datelor, în special cele din domeniul afacerilor. Imaginați-vă valoarea bazelor de date ale clienților unei companii mari, fișiere cu informații tehnice dintr-o industrie, istoricul societăților de producție sau tranzacții financiare..

3. Daune mecanice ale hard disk-ului

Un alt motiv des întâlnit pentru pierderea datelor sunt daunele mecanice ale unui hard disk. Aceste unități sunt cele mai fragile părți ale unui calculator. Hard disk-ul este compus din multe părți mobile aflate în interior, încât nu este de mirare că se pot strica atât de ușor. Înafară de hard disk-urile care se strică din cauza uzurii, pot exista și defecte din fabricație. Partea și mai neplăcută este că, odată ce apar probleme grave cu unitatea hard disk, nu există nici o garanție din partea furnizorului pentru pierderea-recuperarea datelor. Un dispozitiv de stocare hard disk se defectează cel mai adesea din cauza șocurilor, loviturilor accidentale sau fluctuațiilor de curent.

4. Erori de alimentare

Exista două “efecte adverse” atunci când apar probleme cu sursa de alimentare. Primul scenariu poate fi pierderea fișierului la care se lucra. Vi s-a întâmplat probabil să lucrați la un articol lung pe care nu ați apucat să-l salvați, în acest caz, o întrerupere de curent duce, de multe ori, la pierderea documentului. Acesta este probabil cel mai simplu și comun exemplu, dar imaginați-vă că lucrați cu baze de date complexe sau creați ilustrații grafice detaliate, o pană de curent în timpul lucrului și munca depusă poate fi irecuperabilă.

Al doilea scenariu, chiar mai neplăcut, poate apărea atunci când o întrerupere de curent afectează sistemul de operare sau chiar hard disk-ul. Închiderea bruscă a calculatorului poate cauza probleme la repornirea sistemului de operare și mai apoi o reacție în lanț, în care datele ar putea să nu mai fie accesibile. În aceeași măsură, pot apărea defecțiuni ale hard disk-ului, care este destul de sensibil la schimbările de tensiune.

5. Furtul sau pierderea calculatorului

Pierderea calculatorului dar și a datelor concomitent, poate fi o adevarată tragedie. Există și acest risc de a-ți pierde sau a-ți fi furat calculatorul. În timp ce călătoriți se poate întâmpla ca laptop-ul să rămână nesupravegheat, să-l pierdeți în aeroport, să-l uitați într-o sală de conferință, cafenea sau orice alt loc aglomerat. Da, un calculator poate costa o sumă, dar datele salvate în acesta pot fi mult mai valoroase.

Pierderea laptopului poate fi mai putin dureroasă dacă utilizați o strategie adecvată de salvare a datelor și le păstrați condiții de siguranță. În acest fel, vă puteți recupera datele chiar și după ce nu mai aveți calculatorul.

6. Vărsarea de lichide pe laptop

Și, în sfarsit, datele pot fi pierdute și din cauza contactului cu apa. Daunele provocate de vărsarea băuturilor pe calculatoare, au devenit tot mai frecvente, iar componentele unui laptop mediu nu au carcase suplimentare pentru protejarea părților interne. Lichidele pot cauza scurtcircuitarea componentelor electronice importante, fiind greu de recuperat ulterior. Unitățile hard disk sunt de obicei protejate printr-o carcasă și pot fi folosite doar dacă udătura a fost una minoră. Dacă laptop-ul a fost scăpat în apă, sau ați vărsat cafea, sucuri cu mult zahăr, șansele de a recupera hard disk-ul scad. În urma contactului apa, NU încercați să porniți dispozitivul și contactați în cel mai scurt timp un centru specializat de recuperare date.